Viata-cu-un-beagle-plimbare

Salut!

Astăzi vreau să-ţi povestesc ce-a însemnat pentru mine să ies cu Kimi la plimbare.

Îmi aduc aminte când Kimi nu terminase încă schema de vaccinuri şi stătea în casă, cum îmi spuneam

De-abia aştept să o scot afară!

Fiind pui, cu multă energie, trebuia să găsim tot felul de activităţi în care să-şi consume energia. Oricum programul ei era o oră somn-trei ore joacă-pipi-kk-mâncare-o oră somn şi de la capăt. Ca să mă odihnesc trebuia să dorm când dormea şi ea.

În sfârşit primim acceptul de la veterinar să o scoatem afară. Şi începem să o scoatem pe rând când eu, când George. Titlul articolului se numeşte „La plimbare cu Kimi”, dar crede-mă că în perioada aceea n-a fost nici pe departe vorba de plimbare aşa cum îi vezi pe stradă pe pensionari mergând cu mâinile la spate şi patrupedul din dotare ţop-ţop după ei. Nooo! Doar ne-am luat beagle! Ca să înţelegi experienţa trebuie să o compar cu o probă la olimpiadă: sprint combinat cu sărit/ocolit obstacole şi frâne bruşte! Iar eu în liceu, la ora de sport, la proba de sprint, îmi pierdeam suflul chiar înainte de finish.

De la prima ieşire mi-am dat seama că dacă până acum nu aveam condiţie fizică, de-acum încolo o voi căpăta cu siguranţă.

Kimi nu mergea. Kimi alerga.

Cu nasul pe jos şi înnebunită de tot ce înseamnă afară – mirosuri, frunze, beţe, pungi, resturi de mâncare, vânt, oameni, alţi câini, pisici – parcă voia să cunoască toată lumea dintr-o singură respiraţie! Şi o înţelegeam perfect, dar mă termina psihic şi fizic.

Nu mergea în linie dreaptă, ci în zigzag.

Nu mergeam ca toţi stăpânii cu câini normali pe trotuar, ci paralel, în spatele maşinilor, pe fâşia de pământ unde creşteau copaci, erau bălţi şi mici ridicături de pământ.  Râdeau de noi ceilalţi stăpâni de patrupezi din cartier!

N-avea rost să îi spun nimic că nu mă auzea, era ca şi cum nu exista nimeni la capătul celălalt al lesei. Un alt înţeles al expresiei mă simt invizibilă.

Trăgea încontinuu.

Degetul arătător de la mâna dreaptă a fost cel care a suferit cel mai mult atunci: pentru că încercam să o opresc trăgând de lesă, degetul se freca de material şi după o perioadă am căpătat o piele groasă şi aspră de ziceai că-i coajă de copac. Îngrozitor! După fiecare ieşire, mă întorceam acasă plină de nervi şi îi spuneam lui George că nu mai ies în veci afară cu ea.

Lesa ştrangulantă

Am încercat tot felul de metode să o facem să meargă cât de cât ordonat printre care şi lesa ştrangulantă. Cum funcţionează: când câinele începe să meargă mai repede, lesa se strânge în jurul gătului, el simte şi încetineşte. Aşa zicea definiţia, dar Kimi nu dorea să urmeze definiţia: lesa se strângea, Kimi începea să tuşească, dar nu încetinea neam! Evident că am renunţat.

Zgarda Halti

Am mai căutat pe internet, am mai vizionat filmuleţe pe youtube şi am ajuns la un alt instrument: zgarda Halti sau Gentle leader care arată aşa.
zgarda-halti

Am citit recomandări, am văzut cum s-o folosim, deci ne-am făcut lecţiile. Ei, dacă până acum am văzut că pe bigăliţa mea n-o opreşte o chestie minoră precum ştrangularea, în acest moment am văzut care-i este punctul sensibil. O oprea din tras, e adevărat. Problema era că o oprea de tot. Ştii magia verde malefică din filmul Warcraft, care trăgea toată forţa vieţii din oameni? Ăsta era efectul zgardei asupra lui Kimi. Era, săraca, întruchiparea tristeţii: se oprea şi stătea aşa, cu ochii în pământ şi nu mai avea chef de nimic. În acel moment am renunţat şi la lesa asta: îmi doream un câine normal, nu unul terminat psihic.

Mersul cu recompense

Acum ne-am dat seama că nimic din exterior nu o va determina pe Kimi să meargă omeneşte când ieşim afară, la plimbare. Aşa că ne-am întors la youtube şi am găsit un filmuleţ în care un instructor arăta cum să-ţi înveţi câinele să meargă lângă tine sau în spate, folosind recompense. Am zis că e cea mai potrivită metodă având în vedere atenţia pe care o căpătam din partea ei dacă aveam ceva mâncare în mână.

Şi a funcţionat. A funcţionat atât de bine că în curând Kimi a prins mişcarea şi în loc să îi solicit eu comportamentul pentru care să o recompensez, Kimi îmi oferea ea din proprie iniţiativă ce doream să văd ca să primească recompensele.

Şi din acel moment am început să ne înţelegem.

Nu s-a schimbat totul peste noapte, evident.

Dar a început să fie mai bine.

Iulia

4 votes

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *