În ceea ce privește domesticirea câinelui, există multe teorii și ipoteze, toate încercând să explice fosilele descoperite de antropologi.
Multe teorii și explicații sunt contradictorii pentru că probele pe care se ridică sunt puține.
Slavă Domnului pentru metodele moderne de investigație care fac puțină ordine!
Mă interesează subiectul de când era Kimi mică și căutam pe Google tutoriale și articole despre cum să o educ. Extraordinar cât de multe informații găsești când nu le cauți!
În acel moment, informațiile antropologice și genetice nu erau o prioritate pentru mine, dar mi-am propus să rețin subiectul și să încerc să-l aprofundez mai târziu.
Iată că acel moment a sosit! Promit să nu fac o lucrare de dizertație pe subiectul domesticirii așa că mă voi strădui să fiu scurtă și la obiect.
De ce scriu acest articol?
Pentru că am dat peste o informație nouă (cel puțin pentru mine) referitoare la momentul domesticirii câinelui.
În iulie anul acesta, a apărut în revista Nature Communications un articol care prezintă rezultatele studiului realizat de o echipă de cercetători condusă de Krishna R. Veeramah.
Dar să vedem întâi care sunt informațiile anterioare acestui studiu.
Domesticirea câinelui – teoria 1
Știam de existența a două teorii referitoare la domesticire.
Prima teorie spunea că o populație de lupi a început să se apropie de așezămintele locuite de homo sapiens, care ieșise din peșteri și începuse să cultive pământul, atrase de resturile de mâncare, acum 15.000 ani.
Nu toți antropologii susțineau această teorie.
Iată căteva argumente contra:
-homo sapiens n-ar fi acceptat ca un prădător să le dea târcoale
-o haită de lupi de zece membri mănâncă zilnic o cantitate de carne echivalentă cu greutatea unei căprioare – cum ar fi putut homo sapiens să producă o cantitate îndeajuns de mare de resturi încât să hrănească un animal de talia lupului? Mai ales că strămoșul nostru avea o dietă destul de frugală: legume, fructe, produse din lapte, etc
-unele voci spuneau chiar că cei care ar fi dat târcoale așezămintelor homo sapiens ar fi fost urșii mai întâi, nu lupii
A doua teorie spunea că domesticirea ar fi început cu un homo sapiens care ar fi adoptat pentru prima oară un pui de lup.
Și aici sunt multe întrebări. Poate că acum, în vremuri moderne, înțeleg motivația acestei decizii, dar nu-mi este clar care ar fi fost motivația lui homo sapiens să aducă în familia sa un animal care la maturitate se transformă într-un prădător. Pentru că nu-l văd pe homos sapiens făcând acest lucru cu intenție, gândind „îl iau să-l cresc eu ca să vânăm împreună”.
Acestea fiind zise, iată știrea:
Echipa de cercetători condusă de Krishna R. Veeramah a studiat codul ADN provenit de la două cranii care au aparținut unor câini ancestrali.
Acest studiu arată că scindarea dintre lup și câine s-a produs mult mai devreme și anume acum 36.900–41.500 ani.
În consecință, domesticirea a avut loc în intervalul de timp ulterior, adică 20.000-40.000 ani.
Ceea ce înseamnă că procesul domesticirii a avut loc când homo sapiens trăia încă în peșteri și era vânător-culegător.
Deci teoria lupului care dădea târcoale pe lângă zonele locuite de homo sapiens în căutarea hranei a căzut.
Cu ce o înlocuim?
Unii cercetători au înaintat ipoteza vânătorii: homo sapiens modern a folosit lupi să vâneze.
Dar această ipoteză nu se susține: homo sapiens modern era un vânător desăvârșit, mult mai abil decât orice alt carnivor de talie mare. Ce nevoie ar fi avut de lupi? Ei erau concurenți pentru aceleași resurse.
Niciun antropolog nu poate spune cu precizie cum s-a produs această alăturare dintre homo sapiens și lup.
Dar ceea ce toți antropologii susțin este că domesticirea este un proces care a început acum zeci de mii de ani și continuă și azi.
Putem găsi o explicație pentru domesticirea lupului și transformarea lui în câine, dacă ne uităm la cele trei modele de domesticire.
Domesticirea – trei modele
Modelul 1
În acest model, omul vânează animalul respectiv, de obicei un ierbivor de talie mare, dar în loc să-l omoare, îl ține alături de el pentru folosirea ulterioară, ca un fel de administrare a resurselor. Este cazul vacilor, porcilor, etc.
Modelul 2
Acest model reprezintă domesticirea cu scop bine determinat. Omul scoate animalul respectiv din mediul său sălbatic având în minte un scop bine definit. Este vorba de cal și alte animale de povară folosite pentru transport.
Modelul 3
În acest model, omul creează fără intenție un mediu atrăgător pentru animalul respectiv. De-a lungul generațiilor, omul constată că are un anumit avantaj de pe urma animalului așa că îi încurajează prezența. Acest animal se separă de familia lui din sălbăticie și începe să trăiască în prezența omului. Este exemplul pisicii care s-a apropiat de om fiind atrasă de șoarecii care sunt des întâlniți pe lângă ferme.
Domesticirea cainelul – teoria 2
Analizând cele trei modele, antropologii spun că cel mai probabil domesticirea lupului se încadrează în ultimul model.
O populație de lupi, acum dispărută, a început pur și simplu să-și petreacă timpul pe lângă homo sapiens, trăind de pe urma mediului pe care acesta îl crea.
În ce condiții s-a realizat acest contact dintre lupi și om?
Care au fost acele schimbări de mediu care i-a atras pe lupi?
Nimeni nu poate răspunde.
Cert e însă că majoritatea antropologilor consideră că lupii au făcut pasul spre homo sapiens, nu invers.
Adică lupii ne-au adoptat pe noi, oamenii.
Doar după mii de ani a realizat homo sapiens avantajul de a trăi cu aceste animale și așa a început înmulțirea controlată a câinelui de către om și apariția a peste 150 de rase de câini.
CONCLUZII
Domesticirea lupului este un eveniment unic în istoria homo sapiens pentru că este singurul carnivor de talie mare în cazul căruia domesticirea a reușit.
Iar această reușită a condus la domesticirea altor animale ceea ce ne-a transformat ca specie, ne-a ajutat să evoluăm și a stat la baza civilizației umane.
Iată ce spune Greger Larson, arheolog și genetician (conducătorul proiectului Originea câinelui):
Scoate domesticirea din istoria speciei umane și probabil că acum am fi fost câteva milioane pe planetă, maxim. În schimb, ce avem? Șapte miliarde de oameni, schimbarea climei, călătorii, inovații și așa mai departe. Domesticirea și-a pus amprenta pe întreaga planetă. Iar câinii au fost primii. Dacă privim istoria omului până la acel moment, nu suntem diferiți de alte primate sălbatice. Făceam schimbări asupra mediului, dar nu la o scară mai mare decât, să zicem, o turmă de elefanți africani. După care am intrat în parteneriat cu acest grup de lupi. Și legătura noastră cu natura s-a schimbat pentru totdeauna.
Mă uit la Kimi și încerc să văd lupul din ea 🙂
Singurul moment când aud vocea străbunilor ei este atunci când ia urma și hăulește din toți plămânii.
Este adevărat că nu e vorba de urma mistrețului de acum mii de ani, iar hăulitul reverberează între blocuri, nu între brazi ancestrali.
În rest doarme cu capul pe pernă sau sub cuvertură. Își bagă capul în mâinile noastre când vrea să fie scărpinată. Ne atenționează când întârziem să-i dăm porția de mâncare. Când avem invitați este în mijlocul lor și chiar stă pe scaun ca tot omu’.
Și uite așa lupul s-a transformat într-un câine-om.
This Post Has 0 Comments