Recomandări pentru stăpânii de câini și alte animale de companie Cum afectează Coronavirus animalele de…
Kimi este primul nostru câine. Avea 8 săptămâni când am luat-o. Era cât o pâinică, o minunăţie cu blana moale, de care ne-am îndrăgostit imediat. Din păcate însă n-a venit şi cu manualul de dresaj 😆
După ce s-a obişnuit cu noi şi cu mediul nou, a început nebunia. Era minunat când dormea, dar când era trează şi activă, alergam după ea prin toată casa 😀 : să nu roadă, să nu se bage sub canapea, să nu mănânce frunze, etc.
Nu reuşeam să comunicăm cu ea în niciun fel!
Aşa că am început să căutăm pe Youtube informaţii referitoare la dresajul puiului de câine care să ne ajute să deschidem un canal de comunicare cu ea.
Tot butonând prin tutorialele de dresaj de pe Youtube, am dat peste instructorul canin Zak George, un american tânăr, cu ochii mari, albaştri, volubil şi energic. Într-unul din tutorialele lui vorbea despre cum să captezi atenţia puiului tău. Să-l faci pe puiul tău să fie atent la tine este primul pas pentru a forma o relaţie cu el. O relaţie bună cu câinele tău este pilonul pe care construieşti dresajul. Iar relaţia începe când el este pui prin asocieri pozitive şi timp de calitate petrecut împreună.
Aşa că am urmărit cu atenţie instrucţiunile lui Zak referitoare la dresajul puiului de câine şi le-am pus în practică.
Am învăţat-o pe Kimi comanda „la mine”, adică să ne privească în ochi, deci să fie atentă la noi. Şi de aici am început dresajul.
În 2015 un studiu realizat în Japonia a arătat că a ne privi căţelul în ochi este o modalitate de a relaţiona. Atunci când ne uităm în ochii câinelui, atât organismul nostru, cât şi cel al câinelui secretă oxitocină. Oxitocina este hormonul fericirii şi al ataşamentului, adică substanţa prin intermediul căreia se realizează legătura dintre mamă şi copil.
Deci nu greşesc când îi spun lui Kimi că este fetiţa mea iubită 😀 !
Se pare că strămoşii câinelui de companie au învăţat să-i privească pe oameni în ochi ca modalitate de a comunica şi de a forma relaţii sociale, observând relaţia dintre părinţi şi copiii lor.
Iată filmuleţul prin care Zak arată cum să-l înveţi pe puiul tău să fie atent la tine:
AVERTIZARE
Ai grijă când stai cu recompensa în mână şi cu faţa aproape de pui: fiind entuziasmat, există pericolul ca puiul să sară ca să ajungă la bobiţă şi astfel poate să te zgârie sau să te muşte de nas 😆
Dacă nu înţelegi cum să-l înveţi comanda „la mine”, întreabă-mă într-un comentariu aici sau pe pagina de Facebook.
Succes!
Iulia