Somnul

Îi aud lăbuţele pe gresia din hol: ţoc-ţoc! ţoc-ţoc! Merge calm, uşor somnoroasă.

O aud şi mă uit la ceas: 6.30 dimineaţa. De când o avem pe Kimi, port ceasul în permanenţă. Am început să-l port şi noaptea în perioada în care Kimi era mică, stătea pe balcon şi mă străduiam să o învăţ să-şi facă nevoile afară. Asta însemna să o surprind când se scoală dimineaţa şi înainte să se îndrepte spre pet pad, să o iau şi să alerg cu ea afară. Mi-am dat seama că n-aveam nevoie de ceas pentru că puteam auzi orice mişcare a ei, orice răsuflare, eu care înaintea ei dormeam neatinsă de niciun zgomot…

Am depăşit demult perioada aceea mai ales că singură ne-a „spus” când s-a săturat să facă pe balcon.

Nu ştiu de ce mai continui să dorm cu ceasul la mână…

Poate că inconştient ceasul e un fel de countdown neîndurător şi rece…

Dacă mă gândesc la asta, mă sugrumă lacrimile…

Intră în dormitor. Îl verifică pe George dintr-o privire, în partea lui de pat. Îi văd vârful alb al cozii care se leagănă, levitând deasupra tăbliei patului.

Ajunge în dreptul meu, mă priveşte în ochi, dă din codiţă. Îmi cere voie. Ridic pătura de pe mine cu un gest larg şi o invit. Se apropie şi sare în pat, mă linge pe mână scurt, de două-trei ori – mi-a mulţumit.

Ridică cu capul pătura ca să ajungă la picioare. Între timp m-am întors pe-o parte ca să îi fac loc.

Se pune covrig cu spatele lipit de tibia piciorului, acoperită de pătură, doar coada este afară.

Plescăie de căteva ori, apoi oftează.

Ridic puţin pătura în dreptul capului ei să mă asigur că poate respira, dar pentru ea nu e nicio problemă.

Mă pun la loc, cu capul pe pernă.

Îi simt fiecare respiraţie şi fiecare respiraţie ritmică îmi transmite un somn adânc…cel mai bun somn vine cu Kimi.

All is well with the world.

Iulia