O dimineaţă de beagle

Şase şi jumătate dimineaţa.

E încă întuneric afară.

Mami vine şi aprinde lumina. O aprinde p-aia mică cică să nu mă deranjeze prea tare. Aşa crede ea.

Mă mângâie pe cap şi-mi zice că trebuie să mă scol ca să mergem afară. Mormăi. Asta e replica mea. Se duce la baie să se pregătească. Eu mai rămân în colţul meu de canapea pe care l-am încălzit toată noaptea.

Auzul meu fin îmi spune că afară e ud şi plouă. Mă întind. Mai zăbovesc un pic în aburii calzi ai deşteptării. Casc. Lung şi din tot sufletul. Ce-am visat azi-noapte? A, da! Ştiu ce-am visat azi-noapte. Alergam o mâţă care semăna foarte tare cu nenorocita care m-a zgâriat pe bot ieri seară. Cică să fii sociabil, pfff….not again, ma friend!

Ea se întoarce şi îmi plezneşte lumina mare în ochi. Clipesc evident deranjată, poate o înţelege.

Hai! Nu te-ai dat jos încă?, îmi zice.

Ce-ţi pasă ţie, omule? Ai cizme şi umbrelă, nu mergi ca mine desculţă şi la voia stihiilor naturii, fie vară, fie iarnă.

Cobor de pe canapea cu un salt elastic de beagle. Sunt în formă, sunt zveltă, muşchii subţiri se mişcă sub blana lucitoare. Mă întind: o dată în faţă, o dată în spate. Acum mă simt perfect! Nu degeaba au denumit oamenii o poziţie de yoga după noi. N-am cerut drepturi de autor. Aşa suntem noi, generoşi…

Îmi primesc recompensele mele de beagle. Fără ele nu ies din casă. Aşa am învăţat de la Linda Evangelista.

Ajungem afară. Îmi iau informaţiile rapid, mirosind delicat aerul: sunt 13 grade, vântul bate uşor dinspre sud, ploaia se va opri curând. Estimez o plimbare de 20 de minute cu consecinţe minime: blana mea de beagle va suferi înmuieri superficiale.

Îmi fac nevoile mele de beagle: numărul unu, numărul doi. Ea strânge numărul doi într-o punguţă. E civilizată. Mi se pare normal, doar n-o să mă facă de ruşine.

Pe drumul de întoarcere adun câteva ştiri mondene cu nasul meu experimentat de beagle. Ia să vedem cine face apelul de dimineaţă:

Puki – mai uşor cu carnea, dragule, o să ai probleme cu rinichii!,

Bobiţă – iar ţi s-au aprins călcâiele după Tara? Vezi că e minoră!,

Queen – ia, uite! Nu mi-ai spus ca te-a sterilizat stăpâna, join the club!,

Apollo – vai, dragă, mersi pentru dedicaţie! Te pup, ne vedem mâine seară!

Cam ăştia sunt matinalii.

Ne întoarcem acasă. Ea îmi şterge lăbuţele mele albe de beagle şi blana mea moale şi caldă. Îmi dă recompense: câte una pentru fiecare lăbuţă. Aşa am învăţat-o. Îmi pune porţia de mâncare în castronul meu special şi apă la temperatura camerei. Mănânc.

E déjà 8.30. E momentul să am grijă de tati. Fug pe balcon, mă urc pe scaunul din dreptul geamului de la bucătărie şi mă uit să văd ce face. Fumează şi-şi bea cafeaua. Îl privesc stăruitor cu ochii mei de beagle. Din când în când mai bag şi o privire specifică, dând din coadă bucuroasă.

Privirile noastre se întâlnesc: a înţeles. Vine pe balcon şi îmi aduce mingea să ne jucăm. După zece minute de sprint, sărituri, frâne, curbe periculoase şi claxoane hotărâte, îl văd zâmbind.

Gata, my work is done. Mă duc la locul meu, iar mami şi tati pleacă la serviciu.

Încă o dimineaţă încheiată cu succes.

O dimineaţă de beagle.

Kimi

foto@TaddeoMoise