Marele Blond

Este foarte important să ai un câine echilibrat, mai ales în prezenţa altor câini.

Noi stăm la intrarea în minunatul cartier Pantelimon, cartier al cărui nivel a fost ridicat de prezenţa Kaufland şi Mega Mall. Graţie mall-ului, acest centru culturalo-fashionisto-culinar al vremurilor moderne, sunt martora creşterii şi decăderii trendurilor în materie de răcnet vestimentar.

Precum şlapii cu blăniţă pe care i-am văzut prima oară, vara asta, purtaţi de o domnişoară blondă, care descindea dintr-un taxi, asortaţi la un deux-pieces gen pijama de satin. Primul meu gând în faţa unei asemenea apariţii a fost că a confundat şoseaua cu dormitorul 😯 . Nu m-am putut abţine să punctez acest lucru 😆 . Gata, am închis paranteza!!

În zona noastră ne întâlnim în fiecare zi, la fiecare ieşire cu câini şi stăpânii lor. Acum câţiva ani, ne însoţeau şi maidanezi, dar a făcut primăria o acţiune şi i-a strâns pe toţi.

Sunt câini pe care îi cunosc: cu unii stăpâni mai schimb o vorbă, cu alţii, mă salut doar.

Kimi reacţionează bine faţă de toţi: dacă are chef, se pune în şezi şi aşteaptă să fie mirosită sau miroase ea. Dacă nu are chef, o ia iute înainte ca să evite întâlnirea sau scoate o mormăitură de „n-am chef!” Nu a reacţionat niciodată agresiv. Nici nu ştiu cum ar arăta o Kimi agresivă!

Cei tineri sunt mai entuziaşti, cei mai în vârstă sunt mai reţinuţi. De câini vorbesc.

Dar acum vreau să îţi povestesc despre un labrador pe care îl cunoaştem de când era junior.

Nu ştiu cum îl cheamă, probabil că l-am întrebat pe stăpân la primele întâlniri, dar am uitat.

Pentru acest articol o să-i spun Marele Blond şi nu sunt departe de adevăr.

Atunci ca şi acum, stăpânul este exasperat că Marele Blond îl trage în lesă când ies la plimbare. Atunci Blondul avea şi nişte kilograme în plus aşa că avea puterea unui tanc.

Eu sunt în permanenţă doritoare să cunosc câini, iar el se manifesta cu mult entuziasm ceea ce îl făcea şi mai adorabil în ochii mei: sărea pe mine, sărea pe Kimi, îl stresa pe stăpân, Kimi încerca să-l evite, noi ne încâlceam lesele. Un moment de mare distracţie 😆 !

Stăpânul se supăra pe el, dar eu nu mă supăr niciodată pe un câine care vrea să mă cunoască. Prefer un câine cu entuziasm, decât unul reticent sau fricos pentru că nu te poţi baza pe reacţia lui şi asta înseamnă risc. Și scenariul se repeta de fiecare dată când ne întâlneam.

Până zilele trecute când s-a întâmplat următoarea fază.

Eram la plimbarea de seară, pe o străduţă între Iancului şi Vatra Luminoasă.

Kimi mirosea şi mergea în ritmul ei, nu prea era atentă la ce se petrece în jurul ei. Eu îl văd pe Marele Blond cu stăpânul la vreo 20 de metri, eram pe acelaşi trotuar. Aştept să ridice şi Kimi capul ca să-l vadă.

Când în sfârşit îl observă, Kimi face ceva ce n-a mai făcut până acum: mă trage prompt pe celălalt trotuar 😆 😆 😆 !

Când stăpânul ajunge în dreptul meu, pe celălalt trotuar, îi spun râzând cum a reacţionat Kimi, încercând să evite să-l întâlnească pe Marele Blond.

Stăpânul îmi răspunde amuzat, ridicând din umeri a fatalitate:

-Aşa o să ajung să merg singur pe stradă!

😆 😆  😆  😆  😆