Kimi, noi şi canapeaua sau „bigălul şi mobila”

M-am gândit când am luat-o pe Kimi că voi schimba mobila în casă?

Nu. M-am gândit eu că probabil voi ascunde cabluri, fire, papuci sau nu voi lăsa pe jos şosete. Dar asta înseamnă să trăieşti cu un câine: mai schimbi câte ceva prin casă. Bine măcar că este de talie medie, nu vreun ciobănesc corb  😆 că probabil ziceam ca-n film, parafrazând We’re gonna need a bigger home.

În casa noastră canapeaua din sufragerie este un articol de mobilier foaaarte important.

Pe canapea stăm când ne uităm la televizor. Pe canapea stau invitaţii când sărbătorim zile de naştere sau jucăm cărţi cu prietenii. Sau aţipim, sâmbăta la prânz, când cică ne uităm la vreun film.

Când am luat-o pe Kimi, aveam o canapea de trei persoane, din piele ecologică neagră care se făcea şi pat. Vara era bună că era răcoroasă. Se curăţa uşor şi arăta bine.

Care a fost prima regulă?

Kimi nu are voie pe canapea. 😆  😆  😆

Am respectat regula până când a crescut Kimi îndeajuns încât să sară singură pe ea. S-a dus regula! Îi plăcea şi ei canapeaua că era răcoroasă vara, cum am zis.

De la atâtea sărituri de-ale lui Kimi, s-a măcinat pielea ecologică şi canapeaua noastră nu mai arăta bine. Pe la şase luni, Kimi era deja mare şi când se întindea să doarmă, nu mai intram şi noi pe canapea 😆 .

Tot în perioada asta, am sterilizat-o: înainte să împlinească şase luni, înainte de a intra hormonii în acţiune. În afară de lăbuţele lui Kimi, canapeaua a cunoscut şi ce înseamnă câine cu incontinenţă urinară în urma operaţiei de sterilizare. Nici nu ne-am data seama la început. O spălasem, era pe canapea cu noi şi nu ştiu cum văd ceva ud pe canapea, în locul în care stătuse ea. Am zis că probabil era de la baie. Noroc că aveam o canapea care se ştergea uşor şi nici nu se îmbiba 🙂 . A doua oară când s-a întâmplat mi-am dat seama că era ceva în neregulă. Am mers la doctor şi am primit tratament cu Propalin picături. În timp incontinenţa s-a rezolvat şi am renunţat la tratament.

După ce am fost siguri că nu mai există pericolul să ude canapeaua, am hotărât să ne luăm una nouă.

Mai mare ca să stăm confortabil toţi trei şi dintr-un material fur-proof. Astea erau criteriile. Şi am căutat noi în stânga şi în dreapta. Şi ne-am oprit la un magazin din apropiere unde am găsit modelul potrivit: o canapea de patru persoane cu insulă. Ah, ce invenţie minunată, insula asta: am revendicat-o imediat!

Înainte de a da comanda, am ales materialul. Am zis noi că ne trebuie ceva pe verde ca să se asorteze cu celelalte culori din sufragerie. Şi o rugăm pe asistenta de vânzări să ne propună un material ţinând cont de faptul că avem un câine, deci vrem să nu se lipească blana de canapea. Asistenta ne propune un material foarte frumos, de calitate, de culoare gri-verde, normal cel mai scump…

O mai întrebăm o dată:

-Şi sigur nu se lipeşte părul de câine de materialul ăsta?

-Siiiiigur că nu!

Eram prea obosiţi şi prea bucuroşi că vom avea canapea nouă ca să punem la îndoială afirmaţia ei.

Vine şi ziua în care ne este livrată canapeaua.

Este încăpătoare, are insulă şi este „griverde”. O minunăţie!

Şi facem şi testul blănii: evident că materialul nu numai că nu „respinge” blana lui Kimi, ci dimpotrivă, îl îndeasă în ţesătură. Firul intră aşa de bine în material că nu pot să-l iau nici cu peria, nici cu aspiratorul! Pot să iau 10% din blana de pe canapea doar cu instrumentul ăla de curăţare a scamelor de pe haine. 😆  😆

Ca să protejăm cât de cât canapeaua, ne-am luat trei schimburi de cuverturi.

Nu ne vedem frumoasa noastră canapea decât când schimbăm cuvertura 😆

Dar avem destul spaţiu ca să ne întindem toţi trei aşa că am obţinut una din două. Deci nu mă plâng…prea tare …

Eh, noi să fim sănătoşi!